În ipotezele naturaliste, propagarea plantelor este de dorit, atâta timp cât acestea nu înăbușă speciile cu mai puțină vigoare, dar în cele mai multe ipoteze, apariția plantelor în diferite locuri neprevăzute strică efectul compozițional. Există multe modalități de extindere: de la semințe, prin stoloni sau lăstari târâtoare, până la rizomi subterani. Fiecare dintre ele necesită o metodă diferită de control.
Cea mai eficientă modalitate de a preveni proliferarea speciilor diseminatoare este de a îndepărta florile estompate, prevenind astfel așezarea și împrăștierea semințelor. Reproducerea vegetală a plantelor este puțin mai problematică.
Speciile de stolon, cum ar fi al doilea final sau lăstarii înrădăcinați, cum ar fi menta, sunt cel mai bine controlate primăvara. Îndepărtarea mecanică a tinerilor sau alergătorilor necesită apoi un efort relativ mic. Nu ar trebui să permitem plantelor tinere să prindă rădăcini bine.
Este și mai dificil să scapi de plantele rizomului, cum ar fi tortul de brânză obișnuit sau bătrânul măcinat. Îndepărtarea mecanică implică subminarea ușoară a rizomilor cu o furculiță americană și selectarea atentă a celor mai mici fragmente. Lăsarea chiar și a unui fragment mic subminează efortul, deoarece poate deveni începutul unei noi plante. Cu toate acestea, rizomii unor plante cresc prea adânc.
Deținătorul recordului este coada-calului, ale cărei rizomi pot avea chiar și 120 cm adâncime. În acest caz, singura metodă de control este pulverizarea cu un erbicid sistemic. Ar trebui respectată concentrația recomandată a preparatului. O concentrație prea mare va „arde” părțile aeriene și va împiedica erbicidul să „se răspândească” pe întreaga plantă.
